La un pas de moarte.

Ca de obicei, eram in intarziere. Trebuia sa ajung la ora 13 la noul meu loc de munca, dar niciodata nu plecam la timp de acasa. Mergeam pe strada ca vijelia, fa ra sa ma uit in jurul meu. NU ma intresa daca ma bagam in cineva sau daca cineva ma stirga. Trebuia sa ajung la timp si faceam tot posibilul pentru asta. De aceea treceam pe rosu de cele mai multe ori sau traversam neregulat. Lucru care era sa ma coste scump. In timp ce traversam pe rosu, fara sa ma uit daca vine vreo masina si cu muzica in urechi, era sa fiu calcata de o masina.

-Asta se numeste "a fi la un pas de moarte"? am intrebat ca pentru mine, chicotind. Stateam pe undeva pe langa ea, un pic mai in spate.

Eram in drum spre magazin si imi plimbam privirea pe strada, cand am vazut o tipa care trecea pe rosu si o masina carew se apropia de ea. Atunci am sarit de pe locul meu, am alergat spre ea si cand am ajuns in dreptul ei am tras-o din fata masinii, al carei sofer ne-a claxonat apoi nervos. Am tras-o pe trotuar, aproape perzandu-mi echilibrul.
-Ai grija! i-am spus.

-Sunteti bine? i-am intrebat, arucandu-i o privire fugara soferului

Cant mi-am intors capul spre stanga am vazut cum o masina venea in viteza spre mine. Eram sigura ca urma sa mor in urmatoarele secunde, dar, brusc, am simtit cevatragandu-ma de mana. Soferul care conducea acea masina a claxonat, dar a continuat sa mearga. Inima imi batea atat de tare incat credeam ca urma sa-mi iasa din piept, iar mainile is picioarele imi tremureau. Mi-am vazut moartea cu ochii.
Am auzit o voce spunandu-mi sa am grija. Mi-am ridicat capul pentru a vedea cine imi spusese asta. Era un tip ceva mai inalt decat mine. M-am uitat speriata la el si n-am fost in stare nici macar sa-i multumesc. Mi-am eliberat mana dintr-a lui, apoi m-am intors cu spatele.
-De ce m-ai salvat? l-am intrebat.

Nu eram singur pe strada, asa ca am dat din cap in semn afirmativ catre blonda care ne itnrebase daca eram bine, apoi m-am uitat catre fata pe care o salvasem. Ma simteam mandru ca salvasem pe cienva de la moarte, adica... era asa o fericire itnerioara si eram foarte mandru de mine.
-Cum de ce? Pentru ca puteai sa mori! De ce sa fiu indiferent si sa nu fac nimic, daca pot sa fac ceva?

Mi-am lasat capul in jos. Tipul imi salvase viata, iar eu ii eram recunoscatoare.
-Multumesc, am zambit. Daca pot face ceva pentru tine..., mi-am lasat imediat privirea in jos.
Chiar vroiam sa fac ceva pentru el, pentru a-i multumi cu adevarat.

La inceput vroiam s-o refuz, dar apoi mi-am dat seama ca ar fi fost pierdere de timp, uitandu-ma la felul in care arata.
-Pai... Da, ai putea face ceva pentru mine. Sa iesi cu mine. Ce zici? am zambit.

M-am uitat confuza la el. Cred ca innebunise. Nici macar nu ne cunoisteam, dar el imi ceruse sa ies cu el. Am stat ceva timp si m-am gandit la asta, dar pana la urma am acceptat. Macar atat puteam face si eu pentru el.
-Pai... Cred ca e in regula, am zambit si eu la randul meu. Cand?

-Acum, daca nu esti ocupata. Altfel, va trebui sa-mi dai numarul tau, am ranjit. A si... eu sunt Kenta, i-am spus si mi-am intins mana.
Avea un zambet dragalas si parea foarte draguta. Ma bucuram ca acceptase sa iasa cu mine. Ma asteptam sa reactioneze nasol, sa fie uimita, nemultumita, enervata... Dar reactionase destul de bine.

Am stat si m-am gandit din nou. Din moment ce inarziasem destul de mult la munca, m-am decis sa-mi iau o zi libera.
-Bine. E bine acum. Eu sunt Yun-Jong, dar imi poti spune Yuna, pentru ca toti imi spun asa.
Cand am dat mana cu el am simtit cum orbrajii imi luasera foc. Kenta era foarte frumos si ma intimidam cand ma uitam la el.

-Incantat, Yuna. Pai... sa mergem. E bine in parc?
Era foarte draguta, ma bucuram ca acceptase. In plus, parea destul de desteapta si draguta si in interior.

-Sigur, unde vrei tu, am zambit.
Chiar nu ma deranja unde mergeam. Ma rog... Nu prea frecventasm cluburile sau discotecile pentr ca nu-mi pacea agitatia si multa lume. Prefeream sa merg in parc sau in locuri linistite.

Am pornit spre parc, avand grija sa imi duc mana dupa gatul ei si sa o trag putin spre mine.
-Deci...? De ce erai asa grabita, incat sa treci pe rosu? Macar daca treci, o faci cum trebuie.

Cand i-am simtit mana dupa gatul meu, am tresarit si m-am uitat cu ochii mari la el. Ce avea de gand sa faca?
-Aaa.. Pai... Aaa... Trebuia sa ajung la serviciu, am zis balbaindu-ma.
Totusi, mi-am dat seama ca aratam cam aiuera, tinandu-ma doar el, asa ca mi-am dus mana dupa mijlocul lui. Mi se parea putin aiurea, dar nu prea aveam ce face...

-Pai si cum treci asa pe rosu, fara sa te asiguri macar daca vine vreo masina? Stii ca puteai sa mori, daca nu te salvam eu?
Nici nu vroiam sa ma gandesc ce avae sa se intample daca nu as fi salvat-o.

Mi-am lasat capul in jos si n-am zis nimic o bucata buna de timp. Da, puteam sa mor. Oricum nimanui nu-i era dor de mine...
-Oricum n-ar fi fost o mare pierdere...

Cand am auzit ce mi-a spus, m-am oprit din mers si m-am uitat la ea.
-Hei, cum adica?
NU-mi placeau persoanele care se subapreciau fara niciun motiv, de fapt, ma enervau.

Kenta se opreise din mers si s-a uitat la mine. A parut de-a dreptul enervat cand m-a auzit ce i-am spus.
-Pai, nu mai conteza, am zambit. Haide, sa mergem, i-am zis si l-am tras de mana.

Am ascultat-o si am pornit din nou. Nu prea aveam chef sa ma contrazic cu ea acolo.
-Deci... ce-ti place sa faci? am intrebat-o.

-Sunt destul d emulte lucruri pe care imi place sa le fac... De exemplu, imi place foart emult sa cant, sa citesc sau sa ma plimb. Nimic deosebit iesit din comun, dar tie?
Niciodata nu am considerat ca ceea ce fac este ceva sepcial si nu ma laudam niciodata cu ceae ce aveam. Nu vedeam rostul.